Acad. CONSTANTIN ERBICEANU

          Fiul preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni – Iaşi, despre care tradiţia de familie spunea că ar fi descins dintr-o familie de olteni, refugiaţi în Moldova pe la 1775, din cauza ocupaţiei austriece. La Iaşi, Constantin Ionescu avea să primească numele de Erbiceanu, după numele satului natal. Istoric, teolog, elenist, membru al Junimii, membru activ al Academiei Române (din 1899), membru al societăţilor savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) şi Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). Constantin Erbiceanu a studiat la Seminarul Socola, la Facultatea de Teologie din Iaşi şi la Facultatea de Teologie şi Litere din Atena, unde a obţinut doctoratul în teologie. A predat istoria bisericii universale, dreptul canonic şi teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi. După ce a câştigat admiraţia unor Spiru Haret şi D. A. Sturdza, a predat teologia la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar la Facultatea de Litere din Bucureşti a predat limba elină. În martie 1895 a fost ales decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Studiind manuscrisele greceşti şi editând documente, C. Erbiceanu a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote şi a istoriei bisericeşti din Ţările Române. Dintre lucrările sale, amintim: Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei; Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă; Viaţa şi activitatea Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache; Ulfila, viaţa şi doctrina lui sau starea creştinismului în Dacia traiană şi aureliană; Bărbaţi culţi greci şi români şi profesori din Academiile domneşti din Iaşi şi Bucureşti, din epoca zisă fanariotă (1650-1821); Viaţa mea, scrisă de mine după cât mi-am putut aduce aminte. De asemenea, a fost redactor la periodicele Revista Teologică din Iaşi (1882-1886) şi Biserica Ortodoxă Română (1887-1913). Cercetător pasionat al vechilor documente, Constantin Erbiceanu nu s-a dezinteresat, însă, nici de lumea care îl înconjura, ajutându-i întotdeauna, cu blândeţe, pe cei nevoiaşi. Rămân emblematice scena în care un grup de haiduci care îi atacaseră trăsura nu se ating de el, datorită reputaţiei sale de om milostiv. Reţinem şi relatările lui Nicolae Iorga, care împrumuta deseori cărţi din biblioteca Erbiceanu şi care i-a închinat un emoţionant discurs funebru. Spre sfârşitul vieţii, C. Erbiceanu a donat cele mai valoroase cărţi din biblioteca sa Academiei Române şi Facultăţii de Teologie din Bucureşti. La Iaşi, Constantin Erbiceanu a ţinut, împreună cu soţia sa, Aglae Negrescu (descendenta bogatului aromân Zappa), un salon cultural frecventat de protipendada Moldovei: Eminescu, A. D. Xenopol, C. Negruzzi, Panu şi Eduard Caudella se numărau printre obişnuiţii casei. Constantin Erbiceanu rămâne un model de pionier, de cercetător pasionat şi muncitor, de exponent al celei mai pure meritocraţii şi de intelectual creştin. 

Sursă: Fundația Culturală Erbiceanu